Noua literatura


Arnon Grunberg – A Foreign Affair
Decembrie 2, 2009, 10:11 am
Filed under: Uncategorized | Etichete: , ,

Scriitorul neerlandez Arnon Grunberg a fost în Ucraina să-şi caute nevastă. Şi a scris despre asta.

Joi, 3 decembrie, la 18:30 @ Club Control, citim şi vorbim cu Arnon Grunberg despre literatură şi experiment social.

Participă: Cezar Paul-Bădescu, Mihaela Michailov, Vlad Ioan Tăuşance, Gheorghe Nicolaescu, Denisa Comănescu, Jaap Faber, Ana Chiriţoiu.

Textul A Foreign Affair a fost scris în urma unei călătorii  experimentale a autorului în Ucraina,  în căutarea unei soţii, prin intermediul unei agenţii matrimoniale, şi pune în discuţie, printre altele, relaţiile dintre Est şi Vest şi relatiile dintre sexe, într-o abordare neconvenţională, versatilă şi directă, care atinge deopotrivă subiecte precum violenţa şi traficul de carne vie, dar şi vulnerabilitatea, îndrăgostirea, speranţele pentru o viaţă mai bună. Textul face parte dintr-o serie de 15 reportaje literare prilejuite de vizitele lui Grunberg în Afganistan, Irak, Guantánamo Bay, Kosovo, Ghana, dar şi de cîteva experimente sociale desfăşurate în diferite locaţii: Elveţia, Bavaria, Europa Centrală. Unul dintre cele mai recente experimente ale autorului a fost angajarea ca maseur, timp de două săptămîni, în staţiunea Băile Herculane.
A Foreign Affair apare în româneşte, în traducerea lui Gheorghe Nicolaescu, ca supliment al revistei Noua literatură, cu sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos.

A Foreign Affair from veioza arte on Vimeo.

Arnon Yasha Yves Grunberg are 38 de ani şi a publicat pînă acum peste 47 de titluri: 10 romane, 3 volume de proză scurtă, 2 volume de prelegeri universitare, unul de scrisori, unul de eseuri, piese de teatru, două nuvele, o antologie de proză din Europa de Est şi o culegere de texte scrise împreună cu studenţii săi de la Universitatea din Leiden. Majoritatea romanelor sale au cîştigat importante premii în Ţările de Jos şi în străinătate; cum două dintre ele sînt scrise sub pseudonimul Marek van der Jagt, autorul a primit astfel de două ori premiul Anton Wachter pentru debut, caz unic în literatura de limbă neerlandeză. În plus, Grunberg este singurul scriitor neerlandez care a primit de două ori prestigiosul premiu AKO.
Grunberg a avut rubrici în numeroase reviste şi cotidiene din Ţările de Jos şi din alte ţări, iar cărţile sale au fost traduse în 23 de limbi. În româneşte s-au tradus, la Editura Humanitas Fiction, romanele Istoria calviţiei mele (2007, traducere de Gheorghe Nicolaescu) şi Nesuferitele zile de luni (2008, traducere de Anda Dragomir).
S-a născut la Amsterdam, şi-a abandonat studiile liceale, a pus bazele unei edituri şi a picat admiterea la Teatru. Şi-a publicat primul roman, Nesuferitele zile de luni, la 23 de ani; cartea a fost tradusă în 13 limbi.
În prezent locuieşte la New York.
Eveniment produs de Ambasada Regatului Tarilor de Jos si revista Noua literatura.
Parteneri media: Veioza Arte
Parteneri: Editura Humanitas Fiction, Heineken, Metropotam, Club Control



nr 28 in librarii, nr 29 in pregatire
Noiembrie 11, 2009, 7:34 pm
Filed under: Uncategorized | Etichete: , , ,

A apărut în librării numărul 28 (din păcate nu şi în chioşcuri, din motivele ştiute), iar săptămîna viitoare apare numărul 29, în care puteţi citi un interviu cu Jose Luis Peixoto, autorul romanului Nici o privire, despre ţinutul cu cea mai mare rată de sinucideri din Portugalia, despre noua generaţie de scriitori portughezi şi despre trupa Moonspell + unul cu Claudia Cosmovici + cronici literare la volumele Ultimii eretici ai Imperiului + Medgidia – oraşul de apoi + Toba pictată + Imagini fugare + America! America! + Blocul 29, apartamentul 1 + Exerciţiu de sinceritate ş.a. + un fragment din monodrama Să fim bogaţi împreună,  din volumul Rubens şi femeiile neeuclidiene semnat de autorul maghiar Péter Esterházy – în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing, în traducerea Anamariei Pop +++ un dosar cuprinzător despre cîteva manifestări culturale din Veneţia, Berlin, Paris, Praga şi Istanbul (în care veţi afla de ce Bucureştiul nu e nici Micul Paris, nici Noul Berlin).

Update la informaţia din post-ul precedent: Fondul Cultural Naţional, care a finanţat numărul 28, a avut bunăvoinţa de-a ne permite să comercializăm revista cu preţul de pînă acum (2 lei).  Revista se va găsi şi la tîrgul Gaudeamus, la standul cîtorva edituri.

+++ în curînd o întîlnire // lectură + discuţie // cu un scriitor care a plecat din New York pînă în Ucraina în căutarea unei soţii (în care veţi afla, printre altele, dacă a găsit-o sau nu).



ne-am întors
August 21, 2009, 10:18 am
Filed under: Uncategorized | Etichete: ,

… pe wordpress, that is, cu same old stuff: pdf-uri, texte, anunţuri şi link-uri, plus chef de blogging şi interacţiune. Stay tuned, vorbim!