Noua literatura


Despre

Revista Noua Literatură a apărut în toamna anului 2006, în urma cîştigării concursului de proiecte organizat de Uniunea Scriitorilor din România în luna august a aceluiaşi an. Concursul viza înfiinţarea unei reviste dedicate tinerilor scriitori din România, care, la momentul respectiv, nu se simţeau reprezentaţi – decît, poate, întîmplător – de nici o publicaţie culturală românească. Proiectul prezentat de Luminiţa Marcu (partea editorială) şi Mihaela Schiopu (partea grafică) a fost declarat cîştigător de consiliul Uniunii, iar în noiembrie 2006, cu ocazia Tîrgului de Carte Gaudeamus, a apărut primul număr al revistei Noua literatură.

Obiectivul principal al revistei Noua literatură este promovarea literaturii române contemporane, împreună cu promovarea tinerilor artişti şi a celor care lucrează la realizarea cărţilor – traducători, redactori, consilieri. Acest deziderat se realizează număr de număr prin analiza celor mai noi cărţi de literatură contemporană, prin interviuri cu scriitori tineri, prin publicarea de fragmente literare inedite care le aparţin, dar mai ales prin prezenţa nemijlocită a acestora ca scriitori invitaţi şi colaboratori ai revistei.

În plus, revista Noua literatură face cunoscute publicului românesc cărţi străine, idei şi tendinţe estetice internaţionale – un exemplu în acest sens îl constituie atît paginile intitulate „piaţa internaţională”, în care sînt prezentaţi scriitori străini, încă netraduşi, atît prin cronici, dar şi prin interviuri; un exemplu la fel de elocvent îl constituie dosarele cu participare internaţională.

Un aspect inedit al proiectului revistei a fost acela că Noua literatură nu şi-a propus să promoveze creaţia contemporană într-un stil agresiv sau polemic, părtinitor sau exclusivist, ci a dorit să ofere spaţiu de manifestare cît mai multor creatori, selectaţi însă cu maximă grijă faţă de valoarea şi calitatea producţiilor acestora.

În consecinţă, numele care apar în revista Noua literatură au garanţia calităţii şi a diversităţii, iar revista în sine s-a impus deja pe piaţa publicaţiilor culturale ca un produs interesant, inovativ şi substanţial.

Temele abordate în dosarele revistei: Sexul şi literatura (numărul 1), Literatura pentru copii (numărul 2), Autoficţiunea (numărul 3), Premii literare româneşti şi străine (numărul patru), Cine duce literatura română în străinătate (numărul 7), Burse de creaţie (numărul 8), 3 scriitori flamanzi contemporani traduşi în premieră în România (numărul 9); Grafica de carte (numărul 10); Literatura şi calculatorul (numărul 11); Poezia & proza în 2007 şi 2008 (numerele 12, 14 şi 15); Scriitori români în afara graniţelor (numărul 13); Cărţi preferate, cărţi de vară (numărul 16); Noua literatură de pe bloguri (numărul 17); Literatura română în străinătate (numărul 18); Cărţile audio (19); Traducătorii literari – contracte, tarife, statut (20); Antologii literare (21); Scriitorul-cetăţean şi scriitorul din turnul de fildeş (22); Cărţile copilăriei (32 şi 24); Colocviul Tinerilor Scriitori 2009 (numărul 25), Cărţile care au schimbat lumea (26).

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: